Toparceanu - Rapsodii de Toamana (Autumn Rhapsody)

A personal tribute to my second favorite Romanian poet. Enjoy!

A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fâneţele. Toate florile şoptiră, Întorcându-şi feţele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coţofană Fără ocupaţie A adus o veste-n goană Şi-a făcut senzaţie: Cică-n munte, la povarnă, Plopii şi răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Şi-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toţi ciulinii pe cărare Fug cuprinşi de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaştină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baştină Şi din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din şanţuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-şi săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ţie-o cuvântare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Şi din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. Lişiţele-ncep să strige Ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige, Vin la faţa locului. Un ţânţar, nervos şi foarte Slab de constituţie, În zadar vrea să ia parte Şi el la discuţie. Când deodată un erete, Poliţai din naştere, Peste baltă şi boschete Vine-n recunoaştere Cu poruncă de la centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranţa statului... De emoţie, în surdină, Sub un snop de bozie, O păstaie de sulcină A făcut explozie. III Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită Îşi îndreaptă talia. Trei petunii subţirele, Farmec dând regretelor, Stau de vorbă între ele: "Ce ne facem, fetelor?..." Floarea-soarelui, bătrână, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în ţărână Dinţii, de mizerie. Şi cu galbena ei zdreanţă Stă-n lumina matură, Ca un talger de balanţă Aplecat pe-o latură... Între gâze, fără frică Se re-ncep idilele. Doar o gărgăriţă mică, Blestemându-şi zilele, Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul În costum de ginere. Împrejur îi cântă-n şagă Greierii din flaute. "Uf, ce lume, soro dragă!" Unde să-l mai caute? L-a găsit sub trei grăunţe Mort de inaniţie. Şi-acum pleacă să anunţe Cazul la poliţie. IV Buruienile-ngrozite De-aşa vremi protivnice Se vorbiră pe şoptite Să se facă schivnice. Şi cum ştie-o rugăciune Doamna măsălariţă, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariţă. Numai colo sus, prin vie, Rumenele lobode Vor de-acuma-n văduvie Să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna A-nvăţat un brusture Să le spuie-n faţă una Care să le usture!... Jos, pe-un vârf de campanulă Pururea-n vibraţie, Şi-a oprit o libelulă Zborul plin de graţie. Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Giuvaer de smalţ şi aur Cu sclipiri de platină. V Dar deodată, pe coline Scade animaţia... De mirare parcă-şi ţine Vântul respiraţia. Zboară veşti contradictorii, Se-ntretaie ştirile... Ce e?... Ce e?... Spre podgorii Toţi întorc privirile. Iat-o!... Sus în deal, la strungă, Aşternând pământului Haina ei cu trenă lungă De culoarea vântului, S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor şi Doamna Cucurbitaceelor... Lung îşi flutură spre vale, Ca-ntr-un nimb de glorie, Peste şolduri triumfale Haina iluzorie. Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările, Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gâze, flori întârziate! Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristeţe Iremediabilă...

First, there was an earthy breeze Over vineyards, on the bluff, Pilfering throughout with ease Dandelions’ fuzzy fluff And with harp-like harmony Answered back the pasture. All the flowers whispered softly, Adjusting their posture. A tall acacia glanced up the peak Proudly, like a flag. Its scaly leaves fragile and meek Ruffled on a branch-tag Later on, a tiny magpie Without occupation With big news came flying by And it made sensation: Near the sheepfold, up the mountain, The poplars and the briars Warn us of a wintry hauntin’ Ravishing the forests. And as they hear from far away Its booming voice, tyrannic, All the thistle on the pathway Run in total panic… The rumor makes it through the orchard. Down, in the swamp, below. A native heron, frail and old Meets up a baby crow And in passing it relays Yet even stranger news, The meadow is now all ablaze With a mass retreat of leaves! II In a blink, alarmed and scared, The sparrows take to flight. In the pond, the bulrush aired Sways spears left and right. A martin in coattails emerges Atop a fragile reed A speech to make, he swiftly urges On topic now at heed. Yet the bullfrogs in the pool, Insults throw at him in pause They provoke him, call him fool With facetious applause. The coots engage in shrieking screams As if were burned by fire Storks atop high stilts (it seems) Gather to inquire. A mosquito rather jarred, Frail of constitution, In vain is trying very hard To join in the discussion. When at once, a pigeon hawk, Born to be a cop, The entire swamp would stalk Surveying from up top With a task from “up above” Against one labeled guilty To arrest him on pretext of “National security…” A melilot bean, very ruffed, Muted by emotion, Hid under a danewort tuft And burst into explosion. III The flower beds are all arouse. Above all, the dahlia, Like a lady of high class Showing her regalia. Three skinny petunias, Charmed and rather blue, Talk among themselves, alas: “Girls, what are we gonna do?” The old sunflower, with her wreathe Is scared that, perhaps, Miserably all her “teeth” Will now fall in the dust. And under all her yellow rags She stands in heavy light, Like an uneven scale which drags, Leaning upon one side… Among the insects, without fear Romance has now struck. Yet a ladybug, poor dear, Curses out her luck. Depressed, she asks advice indeed From a young moth, gloom, Since her husband disappeared Dressed up as a groom. Crickets around her are mocking Fluting carelessly. “What a world, sister darling!” Oh, where would he be? They found him under seeds of grain, Wasted of starvation. And are now going to call in The local police station. IV The weeds, scared and affright Of the hostile weather To each other whisper slight To join a church together And as she knows a pray or two The refined henbane, The congregation’s willing to Elect her sister-main. In the vineyard, up the hill, Ripe-brick-red the lobodas Wish a widow life, a will To live free en mass See, that’s why the mandragora Taught a spiny burdock To tell ‘em to their face, for a Cruel and truthful shock!... Down, atop a campanula Always in vibration, A dragonfly has dropped its hula For a quick cessation Small, with mini-scales of dragon, Frailly frame al shakin’ Jewel o’ enamel and golden Glimmering of platin’. V Yet, all at once, up on the rise The energy subsides… And breathless, the wind nearly dies Like caught by a surprise. Contradictory announcements Fly across news’ daze… What? What? And upon the vineyards All direct their gaze. There! Up between the rocks, Covering the range Its long train and lengthy frocks Colored windy-beige, Atop the hill appeared Autumn Fairy of the mélopée, Blossoms’ fear and queen of Cucurbitaceae Long, she flutters through the valley, Her illusory gown, Like an aura full of glory Draping from hips down. Then she heads for the horizon Blowing her vagrant breeze, Leaving in her path, withdrawn A cortege of dead leaves. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Bugs and dear autumnal flowers! The muse of my satire Has dedicated all, no less An iambic heartfelt lyre. Yet, as I know that winter comes Frozen and miserable I’m overtaken by remorse That’s irremediable…