Tuesday, October 5, 2010

Toparceanu - Rapsodii de Toamana (Autumn Rhapsody)


A personal tribute to my second favorite Romanian poet. Enjoy!

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,

Şi-a furat de prin ponoare

Puful păpădiilor.


Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.

Toate florile şoptiră,

Întorcându-şi feţele.


Un salcâm privi spre munte

Mândru ca o flamură.

Solzii frunzelor mărunte

S-au zburlit pe-o ramură.


Mai târziu, o coţofană

Fără ocupaţie

A adus o veste-n goană

Şi-a făcut senzaţie:


Cică-n munte, la povarnă,

Plopii şi răsurile

Spun că vine-un vânt de iarnă

Răscolind pădurile.


Şi-auzind din depărtare

Vocea lui tiranică,

Toţi ciulinii pe cărare

Fug cuprinşi de panică...


Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.

S-a-ntâlnit un pui de cioară

C-un bâtlan de baştină


Şi din treacăt îi aruncă

Altă veste stranie,

C-au pornit-o peste luncă

Frunzele-n bejanie!


II


Într-o clipă, alarmate,

Ies din şanţuri vrăbiile.

Papura pe lac se zbate

Legănându-şi săbiile.


Un lăstun, în frac, apare

Sus pe-un vârf de trestie

Ca să ţie-o cuvântare

În această chestie.


Dar broscoii din răstoacă

Îl insultă-n pauze

Şi din papură-l provoacă

Cu prelungi aplauze.


Lişiţele-ncep să strige

Ca de mama focului.

Cocostârci, pe catalige,

Vin la faţa locului.


Un ţânţar, nervos şi foarte

Slab de constituţie,

În zadar vrea să ia parte

Şi el la discuţie.


Când deodată un erete,

Poliţai din naştere,

Peste baltă şi boschete

Vine-n recunoaştere


Cu poruncă de la centru

Contra vinovatului,

Ca să-l aresteze pentru

Siguranţa statului...


De emoţie, în surdină,

Sub un snop de bozie,

O păstaie de sulcină

A făcut explozie.


III


Florile-n grădini s-agită.

Peste straturi, dalia,

Ca o doamnă din elită

Îşi îndreaptă talia.


Trei petunii subţirele,

Farmec dând regretelor,

Stau de vorbă între ele:

"Ce ne facem, fetelor?..."


Floarea-soarelui, bătrână,

De pe-acum se sperie

C-au să-i cadă în ţărână

Dinţii, de mizerie.


Şi cu galbena ei zdreanţă

Stă-n lumina matură,

Ca un talger de balanţă

Aplecat pe-o latură...


Între gâze, fără frică

Se re-ncep idilele.

Doar o gărgăriţă mică,

Blestemându-şi zilele,


Necăjită cere sfatul

Unei molii tinere,

Că i-a dispărut bărbatul

În costum de ginere.


Împrejur îi cântă-n şagă

Greierii din flaute.

"Uf, ce lume, soro dragă!"

Unde să-l mai caute?


L-a găsit sub trei grăunţe

Mort de inaniţie.

Şi-acum pleacă să anunţe

Cazul la poliţie.


IV


Buruienile-ngrozite

De-aşa vremi protivnice

Se vorbiră pe şoptite

Să se facă schivnice.


Şi cum ştie-o rugăciune

Doamna măsălariţă,

Tot soborul îi propune

S-o aleagă stariţă.


Numai colo sus, prin vie,

Rumenele lobode

Vor de-acuma-n văduvie

Să trăiască slobode.


Vezi! de-aceea mătrăguna

A-nvăţat un brusture

Să le spuie-n faţă una

Care să le usture!...


Jos, pe-un vârf de campanulă

Pururea-n vibraţie,

Şi-a oprit o libelulă

Zborul plin de graţie.


Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatină,

Giuvaer de smalţ şi aur

Cu sclipiri de platină.


V


Dar deodată, pe coline

Scade animaţia...

De mirare parcă-şi ţine

Vântul respiraţia.


Zboară veşti contradictorii,

Se-ntretaie ştirile...

Ce e?... Ce e?... Spre podgorii

Toţi întorc privirile.


Iat-o!... Sus în deal, la strungă,

Aşternând pământului

Haina ei cu trenă lungă

De culoarea vântului,


S-a ivit pe culme Toamna,

Zâna melopeelor,

Spaima florilor şi Doamna

Cucurbitaceelor...


Lung îşi flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste şolduri triumfale

Haina iluzorie.


Apoi pleacă mai departe

Pustiind cărările,

Cu alai de frunze moarte

Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!

Muza mea satirică

V-a-nchinat de drag la toate

Câte-o strofă lirică.


Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe

Iarna mizerabilă,

Mă cuprinde o tristeţe

Iremediabilă...

First, there was an earthy breeze

Over vineyards, on the bluff,

Pilfering throughout with ease

Dandelions’ fuzzy fluff


And with harp-like harmony

Answered back the pasture.

All the flowers whispered softly,

Adjusting their posture.


A tall acacia glanced up the peak

Proudly, like a flag.

Its scaly leaves fragile and meek

Ruffled on a branch-tag


Later on, a tiny magpie

Without occupation

With big news came flying by

And it made sensation:


Near the sheepfold, up the mountain,

The poplars and the briars

Warn us of a wintry hauntin’

Ravishing the forests.


And as they hear from far away

Its booming voice, tyrannic,

All the thistle on the pathway

Run in total panic…


The rumor makes it through the orchard.

Down, in the swamp, below.

A native heron, frail and old

Meets up a baby crow


And in passing it relays

Yet even stranger news,

The meadow is now all ablaze

With a mass retreat of leaves!


II


In a blink, alarmed and scared,

The sparrows take to flight.

In the pond, the bulrush aired

Sways spears left and right.


A martin in coattails emerges

Atop a fragile reed

A speech to make, he swiftly urges

On topic now at heed.


Yet the bullfrogs in the pool,

Insults throw at him in pause

They provoke him, call him fool

With facetious applause.


The coots engage in shrieking screams

As if were burned by fire

Storks atop high stilts (it seems)

Gather to inquire.


A mosquito rather jarred,

Frail of constitution,

In vain is trying very hard

To join in the discussion.


When at once, a pigeon hawk,

Born to be a cop,

The entire swamp would stalk

Surveying from up top


With a task from “up above”

Against one labeled guilty

To arrest him on pretext of

“National security…”


A melilot bean, very ruffed,

Muted by emotion,

Hid under a danewort tuft

And burst into explosion.


III


The flower beds are all arouse.

Above all, the dahlia,

Like a lady of high class

Showing her regalia.


Three skinny petunias,

Charmed and rather blue,

Talk among themselves, alas:

“Girls, what are we gonna do?”


The old sunflower, with her wreathe

Is scared that, perhaps,

Miserably all her “teeth”

Will now fall in the dust.


And under all her yellow rags

She stands in heavy light,

Like an uneven scale which drags,

Leaning upon one side…


Among the insects, without fear

Romance has now struck.

Yet a ladybug, poor dear,

Curses out her luck.


Depressed, she asks advice indeed

From a young moth, gloom,

Since her husband disappeared

Dressed up as a groom.


Crickets around her are mocking

Fluting carelessly.

“What a world, sister darling!”

Oh, where would he be?


They found him under seeds of grain,

Wasted of starvation.

And are now going to call in

The local police station.


IV


The weeds, scared and affright

Of the hostile weather

To each other whisper slight

To join a church together


And as she knows a pray or two

The refined henbane,

The congregation’s willing to

Elect her sister-main.


In the vineyard, up the hill,

Ripe-brick-red the lobodas

Wish a widow life, a will

To live free en mass


See, that’s why the mandragora

Taught a spiny burdock

To tell ‘em to their face, for a

Cruel and truthful shock!...


Down, atop a campanula

Always in vibration,

A dragonfly has dropped its hula

For a quick cessation


Small, with mini-scales of dragon,

Frailly frame al shakin’

Jewel o’ enamel and golden

Glimmering of platin’.


V


Yet, all at once, up on the rise

The energy subsides…

And breathless, the wind nearly dies

Like caught by a surprise.


Contradictory announcements

Fly across news’ daze…

What? What? And upon the vineyards

All direct their gaze.


There! Up between the rocks,

Covering the range

Its long train and lengthy frocks

Colored windy-beige,


Atop the hill appeared Autumn

Fairy of the mélopée,

Blossoms’ fear and queen of

Cucurbitaceae


Long, she flutters through the valley,

Her illusory gown,

Like an aura full of glory

Draping from hips down.


Then she heads for the horizon

Blowing her vagrant breeze,

Leaving in her path, withdrawn

A cortege of dead leaves.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Bugs and dear autumnal flowers!

The muse of my satire

Has dedicated all, no less

An iambic heartfelt lyre.


Yet, as I know that winter comes

Frozen and miserable

I’m overtaken by remorse

That’s irremediable…

1 comment:

  1. Thanks to Google Translate for help with some of the tougher words!

    ReplyDelete